Our History Timeline
● Click on any year for more info
2015

Este anul în care s-au derulat proiecte importante precum: „STC are buletin“, „Noaptea lungă a industriei“, „Festivitatea de absolvire a primei promoții a Școlii Duale Germane din Alba Iulia“.

În urmă cu 14 ani, se scria o filă de istorie, o poveste de succes. Era momentul în care se semna certificatul de naștere al STAR TRANSMISSION, un Joint Venture între Uzina Mecanică Cugir și Mercedes-Benz AG. Este motivul pentru care echipa STC a răspuns, pe 19 septembrie 2015, provocării de a călători în timp, în urmă cu 14 ani. Altfel spus, acum STC are buletin!

Evenimentul care a permis vizitatorilor să simtă pe viu pulsul automotive a fost „Noaptea lungă a industriei“. Incursiunea în interiorul Star Transmission și Star Assembly a fost gândită ca o alternativă la clasicul concept al „Porților Deschise“.

STC a fost martor și la Festivitatea de absolvire a primei promoții a Școlii Duale Germane din Alba Iulia, un proiect educațional sprijinit de STAR TRANSMISSION și alte companii din județul Alba. O parte dintre absolvenți își vor începe cariera profesională la Star Transmission și Star Assembly.

La STC s-a derulat, timp de 3 luni, programul de Intership „Summer Xperience- work and fun“, la care au participat studenți practicanți din marile centre universitare din România (Cluj, Oradea, Alba-Iulia, Timișoara, Sibiu) și chiar din Germania.

Prin filtrul minții de copil s-a rescris „Povestea cutiei de viteză și a rotiței dințate”, o combinație reușită între compunere și desen. Efortul creativ al copiiilor a fost răsplătit cu premii de către STC.
STAR TRANSMISSION și-a asociat numele de evenimente cu rezonanță națională: „Festival de Romania“ (organizat la Alba Iulia, de Ziua Națională); Media Music Awards (cea mai mare gală de premii muzicale din România, organizată la Sibiu), Blaj aLive (Câmpia Libertății, Blaj), „ALBA IULIA CITY RACE” (competiție atletică, Alba Iulia).

Dintre evenimentele la care STC a participat în calitate de expozant amintim „Inovation Day“, (organizat de Bosch Rexroth la Blaj), „Job Shop“ (eveniment național de carieră, Cluj Napoca).
Un eveniment important în viața STC a fost acordarea titlului de „CETĂȚEAN DE ONOARE“ al municipiului Sebeș pentru domnul Bernd Krottmayer, directorul general al Star Transmission și StarAssembly.

Sfârșitul anului 2015 a coincis și cu o schimbare la vârful companiei STC. În funcția de director general al Star Transmission & Star Assembly a fost numit Falk Pruscha. Domnul Pruscha este un manager cu multă experiență profesională, iar în ultimii ani a ocupat diferite funcții de conducere în concernul Mercedes-Benz, ultima fiind cea de director producție axe pentru cutii de viteză. Fostul CEO, Bernd Krottmayer, a răspuns provocării de a ocupa, de la 1 decembrie 2015, postul de director planificare producție în uzina Mercedes-Benz din Untertuerkheim, Germania. Referindu-se la activitatea sa din ultimii cinci ani la conducerea companiei din România, domnul Bernd Krottmayer apreciază că „ceea ce am construit noi împreună în ultimii ani reprezintă o bază solidă în direcția dezvoltării. Compania are o evoluție ascendentă, numărul angajaților a crescut de aproape 4 ori față de 2010, avem potențial mare și avem aici o unitate de producție care a devenit strategică pentru compania mamă, Mercedes-Benz“. Este perioada în care au fost demarate proiecte mari, s-au alocat resurse importante pentru infrastructură și formare profesională, iar echipa coordonată de domnul Bernd Krottmayer a ajuns la aproape 2.000 de angajați. În semn de recunoștință, echipa STC i-a dedicat și un film.