Our History Timeline
● Click on any year for more info
2018

Anul 2018 începe precum oricare alt an din istoria companiei: împreună la bine și la greu.

Este anul în care evenimentul „Noaptea Lungă a Industriei” întâmpină un nou record de vizitatori, în cadrul unor activități special pregătite pentru amuzamentul și surprinderea celor prezenți: un mix de povești frumoase, roboți, mașini. Este anul în care sâmbătă, 19 mai, cântam cu toții, din nou, versuri consacrate ale artiștilor The Motans, Andra și Loredana cu ocazia „Family Day by STC”, pe stadionul „Parc” din Cugir.

Aceeași direcție, dar cu o nouă conducere. Începând cu 1 septembrie 2018, Klaus Eichhorn, responsabil până la acea dată de Managementul Calităţii divizia SUV în unitatea Mercedes-Benz de producție din Tuscaloosa (SUA), preia funcția de Director General al celor două subsidiare. Ștafeta îi este predată de către Falk Pruscha, care preia mandatul de Manager Producție Motoare în cadrul rețelei de producție Powertrain a diviziei Mercedes-Benz Cars în Stuttgart, Germania.

Falk Pruscha ne împărtășește câteva dintre gândurile și impresiile sale despre experiența în România: „Sunt pe deplin recunoscător pentru șansa de a fi petrecut trei ani în România, împreună cu familia mea. Decizia de a profita de această oportunitate a venit ușor, datorită feedback-ului pozitiv al domnilor Andreas Lettner și Bernd Krottmayer, foști directori ai celor două filiale. Încă din prima zi, am fost primiți cu brațele şi inimile deschise. Ne-am bucurat de natura pură, de cultura bogată a orașelor şi de oamenii pe care i-am întâlnit, care au fost atât de calzi şi prietenoși! Experiența ca Director General al Star Transmission şi Star Assembly a fost şi este în continuare pozitivă. Cel mai mult mi-a plăcut spiritul de echipă de la toate nivelurile și faptul că problemele și provocările pot fi abordate deschis şi cu perspectivă, împreună. Nimic nu este prea greu de învățat sau prea complicat de rezolvat; mi-ar plăcea să văd această gândire și în viitor. Pentru că asta este ceea ce ne diferențiază şi oferă esență activității noastre. Acesta e rolul esențial al puterii echipei în Star Transmission şi Star Assembly. Este și motivul pentru care avem până acum cele mai complexe produse pentru powertrain, rezultatul utilizării celor mai sofisticate maşini şi echipamente. Și datorită acestor calităţi, Star Transmission şi Star Assembly vor fi mereu un reper demn de luat în considerare pentru posibile investiții viitoare. Cu siguranţă îi voi vizita pe colegii mei ca să îi văd crescând şi dezvoltându-se! Le doresc tuturor tot ce e mai bun, pentru a continua această poveste de succes!“

22 noiembrie 2018: În prezența domnilor Hans Erich Tischler, Consul German la Sibiu, Ion Dumitrel, Președinte Consiliu Județean Alba, Dorin Nistor, Primar al orașului Sebeș, Klaus Eichhorn, CEO Star Assembly, Andreas Joerg, Manager Mercedes-Benz Genuine Remanufactured Parts Mercedes-Benz AG, Klaus-Peter Bohn, Manager Remanufacturing Operations, Oliver Krimmel, Manager Planificare și Stefan Walther, Manager proiect Reman@Sebeș, a avut loc inaugurarea noii facilități de producție dedicată remanufacturării de transmisii și unități de control electrohidraulice.

Prin deschiderea acestei noi facilități, Mercedes-Benz AG își întărește încă o dată poziția de putere afirmată pe piața automotive din România. În linie cu această creștere, se extinde și business-ul de after-sales, respectiv producția pieselor de schimb. Însă producția industrială consumă continuu resurse limitate. ‘Cum să utilizezi energia într-un mod eficient’ și ‘cum să obții echilibrul între dezvoltarea tehnologică și resursele naturale’ sunt întrebări importante pentru Mercedes-Benz AG. În procesul de producție, business-ul Piese Remanufacturate face economii considerabile în ceea ce privește materia primă și energia – de altfel o economie de costuri transferată direct clienților Mercedes-Benz – fără a compromite calitatea încercată și testată Mercedes-Benz.

Noua unitate de la Sebeș dispune de o suprafață de 18.000 metri pătrați, două treimi fiind alocate ariei de producție, iar restul zonei de logistică, mentenanță și alte funcții administrative ale Mercedes-Benz Cars. Această investiție a permis crearea a 100 noi locuri de muncă.

Tot în acest an, într-un cadru formal, are loc celebrarea colegilor care au împlinit 15 ani de activitate în cadrul companiei Star Transmission. Cu această ocazie, echipa de management mulțumește tuturor pentru eforturile, dedicarea și spiritul de echipă manifestate de-a lungul celor 15 ani de activitate, precum și impactul acestora asupra dezvoltării companiei și a talentelor care au beneficiat de aceste cunoștințe împărtășite.

Ne luăm angajamentul să fim sustenabili. Din noiembrie 2018, alimentarea cu energie electrică a unităților de producție Sebeș și Cugir este asigurată utilizând surse locale de energie regenerabilă. „Din 2022, producția fabricilor noastre Mercedes-Benz din Germania va opera neutru CO₂. Astfel, renunțăm complet la energia electrică pe bază de cărbune și obținem energia electrică numai din surse regenerabile. Astăzi, noi fabrici din Europa sunt deja planificate cu o sursă de energie neutră din punct de vedere al emisiilor de CO₂ de la început. Decizia se potrivește, de asemenea, cu strategia noastră generală. Ca parte a ofensivei electrice, Mercedes-Benz Cars se bazează pe vehiculele locale fără emisii. Cu o sursă de energie neutră CO₂ a centralelor, urmărim în mod constant această abordare și conducem în mod activ sustenabilitatea în producție.” declară Markus Schäfer, Membru al Consiliului de Administrație Mercedes-Benz AG, Group Research & Mercedes-Benz Cars Development.